Legislativul a găzduit evenimentul de totalizare a acțiunii ”Parlamentul copiilor – proiecte comunitare”
Chișinău, 29 decembrie 2021 – Legislativul a găzduit, astăzi, evenimentul de totalizare a acțiunii ”Parlamentul copiilor – proiecte comunitare”.
”Parlamentul copiilor” a demarat în septembrie 2020, cu scopul de a oferi suport tinerilor în inițierea și implementarea proiectelor comunitare.
Proiectele realizate de tineri în zece localități din țară reflectă necesitățile din comunitate și vizează amenajarea parcurilor, suplinirea fondurilor de carte a bibliotecilor publice, promovarea și menținerea tradițiilor populare, seminare de instruire etc.
Vizita finaliștilor proiectului ”Parlamentul copiilor” a fost realizată la inițiativa Misiunii sociale „DIACONIA” a Mitropoliei Basarabiei, cu suportul Oficiului Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor.
În finalul întâlnirii, Ombudsman-ul Maia Bănărescu a înmânat participanților certificate de recunoștință și a îndemnat tinerii să rămână activi, să-și dezvolte abilitățile și să motiveze, la rândul lor, alți tineri.
De asemenea, tineri au primit în dar cadouri simbolice și dulciuri.
Proiectul ”Parlamentului copiilor” este parte a programului regional DARE (Dream-Archieve-Realize-Express), care se desfășoară în trei țări: Republica Moldova, România și Ucraina și reprezintă o modalitate de interacțiune cu tinerii prin elaborarea și implementarea de mici proiecte în comunitățile din care provin.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
