Fenomenul bullyingului în școli, discutat în cadrul sesiunilor de informare organizate de OTIP Comrat

Chișinău, 5 februarie 2024 – Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) Comrat a organizat două sesiuni de informare cu genericul „Cum putem preveni bullyingul în școli?”. Evenimentele au fost organizate în contextul Zilei internaționale pentru Nonviolență în Școală, marcată la data de 30 ianuarie.

Sesiunile de informare au reunit aproximativ 40 de participanți – elevi ai clasei a VII-a a Gimnaziului din comuna Svetlîi, municipiul Comrat și elevi ai clasei a X-a de la Liceul Teoretic „Grigore Vieru” din localitatea Chioselia-Rusă din UTA Găgăuzia.

Elevii au discutat despre cauzele apariției bullyingului, care sunt tipurile de acțiuni catalogate ca fiind bullying, precum și despre consecințele acestui fenomen asupra copiilor și adolescenților. De asemenea, elevii au fost informați despre inițiativele legislative, înaintate de deputații din Parlamentul Republicii Moldova, menite să combată fenomenul bullyingului în instituțiile de învățământ din țară.

30.01.2024 Sesiuni de informare cu privire la fenomenul bullingului în școli, organizate de OTIP Comrat

Ziua internațională pentru nonviolență în școli este o inițiativă mondială, neguvernamentală, independentă și voluntară a educației pentru nonviolență și pace, care se desfășoară în școlile din întreaga lume. Prin această inițiativă se promovează ideea de educare permanentă a copiilor în armonie, solidaritate, toleranță, nonviolență, pace și respect pentru drepturile omului.

30.01.2024 Sesiuni de informare cu privire la fenomenul bullingului în școli, organizate de OTIP Comrat

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...