Președintele Parlamentului către stagiarii din serviciul public: „Sarcina noastră este să vă oferim cât mai multe oportunități”

Chișinău, 23 ianuarie 2024 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu beneficiarii programului de stagii de practică în instituțiile statului. Tinerii au venit, astăzi, la legislativ și au povestit despre experiența pe care o au în cadrul Cancelariei de Stat, ministerelor sau la Parlament.

„Sarcina noastră este să vă asigurăm cât mai multe oportunități. Datorită stagiului de practică, ați înțeles ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, ce presupun procesele de elaborare și de implementare a actelor normative. Sunt sigur că ați obținut competențe care vor fi utile în cariera voastră”, a menționat șeful legislativului Igor Grosu. 

De menționat că, în prezent, 30 de tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt beneficiari ai programului de stagii plătite în instituțiile statului. Acesta a fost lansat cu scopul de a facilita tranziția de la sistemul de educație către piața muncii. În viitor, autoritățile își propun să ofere 300 de locuri de stagii pentru tinerii absolvenți. „Vă doresc succes și aș vrea să transmiteți despre experiența voastră și altor colegi”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu. 

Inițiativa legislativă care prevede oferirea de stagii de practică plătite în serviciul public a fost adoptată de Parlament în luna mai a anului trecut. Selectarea stagiarilor se face în bază de concurs, iar durata unui program este de până la șase luni. În această perioadă, tinerii beneficiază de o bursă lunară în valoare de până la 3000 de lei. Mai mult, perioada programului de stagiu va fi calculată ca vechime în muncă, iar cei mai buni stagiari pot fi angajați într-o funcție publică de execuție, fără a fi necesară experiența profesională sau organizarea unui concurs.  

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...