Bilanț legislativ 2023: Autoritățile publice au prezentat Parlamentului 48 de rapoarte

Chișinău, 24 ianuarie 2024 – Autoritățile publice au prezentat Parlamentului 48 de rapoarte pe parcursul anului trecut.

13 rapoarte au fost examinate în cadrul ședințelor plenare, iar, urmare a dezbaterii acestora, au fost adoptate zece hotărâri ale Parlamentului. Este vorba despre Raportul anual privind respectarea drepturilor şi libertăților omului în Republica Moldova; rapoartele anuale de activitate a Consiliului Audiovizualului, Consiliului Concurenței, furnizorului public de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” etc. Totodată, 18 rapoarte au fost examinate de comisiile parlamentare. În conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului, Guvernul, Curtea de Conturi, Centrul Național Anticorupție, precum și alte autorități publice sunt obligate să prezinte legislativului rapoarte anuale de activitate sau rapoarte referitoare la alte subiecte ce vizează domeniul lor de competență.

Bilanțul statistic al procesului legislativ mai arată că, pe parcursul anului trecut, deputații au prezentat 364 de amendamente la proiectele de lege din diferite domenii, mai mult cu 39 de amendamente decât în anul 2022. Cele mai multe amendamente au fost prezentate de deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” – 291. Membrii Fracțiunii „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor” au prezentat 60 de amendamente, iar deputații neafiliați – 13 amendamente.

Totodată, deputații au susținut, în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului, 182 de luări de cuvânt pe marginea proiectelor de acte legislative. Cele mai multe luări de cuvânt au avut deputații Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, 95 la număr. Membrii Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” au avut 78 de luări de cuvânt, iar deputații neafiliați – 9. Deputații PAS cu cele mai multe luări de cuvânt au fost Vasile Grădinaru, Radu Marian, Mihail Druță și Eugeniu Sinchevici. Dintre reprezentanții Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cele mai multe luări de cuvânt au avut deputații Vlad Batrîncea, Diana Caraman, Oleg Reidman și Grigore Novac.

În perioada de raportare, deputații au susținut, în cadrul ședințelor plenare, 12 declarații. Cele mai multe declarații au  fost susținute de deputații PAS – șase la număr. Câte trei declarații au avut membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și deputații neafiliați.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...