Noi măsuri privind corelarea legislației muncii la standardele internaționale, examinate de Comisia protecție socială, sănătate și familie

Chișinău, 18 mai 2022 – Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la proiectul de lege care vizează racordarea Codului muncii la standardele internaționale.

DOCUMENTUL prevede operarea modificărilor la Codul muncii, Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, Legea cu privire la aprobarea clasificatorului unic al funcțiilor publice, Legea privind salarizarea în sectorul bugetar.

Potrivit autorilor, proiectul are ca scop reglementarea relațiilor de muncă, creșterea productivității și competitivității pe piața muncii.

Astfel, se propune extinderea, de la tei la șase luni, a perioadei de probă pentru toate categoriile de salariați (cu excepția muncitorilor necalificați), pentru a fi posibilă verificarea mai complexă a aptitudinilor profesionale ale salariatului.

De asemenea, se propune simplificarea procedurii de schimbare a programului de lucru, a contractului de muncă, de transfer la o altă unitate, cu acordul salariatului.

O altă prevedere a proiectului vizează reducerea, de la o lună la 14 zile, a  termenului minim de aducere la cunoștință a salariaților despre modificarea programului de muncă în schimburi.

În scopul asigurării unei previzibilități ce se referă la revenirea din concediul de maternitate și concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului se propune introducerea obligativității de a preaviza angajatorii, cu cel puțin 14 zile înainte de data preconizată de revenire. În cazul în care funcția este ocupată – cu cel puțin două luni înainte de revenire.

Noile modificări se referă și la reglementarea modalității de programare a concediilor anuale și familiarizarea salariaților cu graficul lor.

Proiectul mai prevede informarea salariaților despre atragerea la munca suplimentară și creșterea, de la 120 la 240, a numărului de ore suplimentare pe an, cu acceptul angajatului.

Noua lege va revizui și prevederilor referitoare la evaluarea funcționarilor publici. Astfel, se propune evaluarea semestrială a acestora. Urmare a evaluării, funcționarii vor putea fi promovați, respectiv concediați, în baza unui regulament intern, dacă nu îndeplinesc obiectivele setate.

Totodată, se prevede că funcționarii publici vor putea deține funcții de conducere doar până la vârsta de 65 de ani.

Documentul vizează și un nou tip de abatere disciplinară, care ține de îndeplinirea nesatisfăcătoare în mod repetat a sarcinilor.

Proiectul de modificare a Codului muncii  și a altor acte normative  urmează a examinat și aprobat în plenul Parlamentului.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...