Parlamentul va crea condiţii pentru a asigura plasarea pe piață a medicamentelor de uz veterinar calitative

Chișinău, 18 mai 2022 – Parlamentul va îmbunătăți procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, ceea ce va crea condiţii pentru a asigura plasarea pe piața Republicii Moldova a medicamentelor de uz veterinar calitative, sigure și eficiente. Comisia mediu şi dezvoltare regională a avizat, în şedinţa de astăzi, proiectul pentru modificarea unor acte normative.

“Legea cu privire la medicamentele de uz veterinar a fost adoptată în anul 2018. În procesul de implementare a legii au fost identificate mai multe lacune, toate în final reprezentând impedimente nefondate și restricții exagerate la etapa depunerii cererilor pentru obținerea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar. De la intrarea în vigoare a legii, doar în baza acestei neconformități, ANSA a fost nevoită să respingă înregistrarea a 32 medicamente de uz veterinar, în condițiile când statistic se înregistrează aproximativ 160 produse pe an”, menţionează autorul proiectului de lege, deputatul Vladimir Bolea, preşedintele Comisiei agricultură şi industrie alimentară, în nota informativă a iniţiativei legislative.

Modificările legislative vor face mai clare condițiile legale de funcționare a activităților economice de fabricație, distribuție angro și cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar, precum și a obligațiilor şi împuternicirilor ANSA în domeniu.

18.05.2022 - ședința Comisiei agricultură și industrie alimentară

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...