5 moțiuni au fost depuse în Parlament în sesiunea de primăvară
Chișinău, 7 august 2020 – 5 moțiuni au fost depuse în Parlament în sesiunea de primăvară 2020. Informația se conține în raportul statistic al instituției legislative pentru sesiunea de primăvară 2020.
Dintre acestea, 4 moțiuni au intrat în procedură legislativă, iar una nu a fost admisă. Din cele 4 moțiuni, 3 au fost moțiuni simple, iar una – de cenzură. O moțiune simplă nu a fost supusă dezbaterilor în plenul Parlamentului.
Totodată, în sesiunea de primăvară și-au desfășurat activitatea 3 comisii speciale și de anchetă, care urmează să prezinte rapoartele de activitate în perioada vizată.
În acest an, sesiunea de primăvară a Parlamentului a început la 3 februarie și s-a încheiat la 20 iulie. Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a avut loc pe data de 6 februarie, iar ultima – pe 20 iulie 2020.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova