Zinaida Greceanîi de Ziua mondială a populației: Pentru poporul nostru, copiii și familia au fost și vor fi întotdeauna o binecuvântare

Cu ocazia Zilei mondiale a populației, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a semnat un mesaj, în care se arată:

”Ziua mondială a populației este sărbătorită în fiecare an la 11 iulie, la recomandarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Este o ocazie de a atrage atenția publicului larg și de a mobiliza factorii de decizie și resursele necesare pentru identificarea, depășirea și prevenirea celor mai mari probleme demografice.

Cu toate că urmărim în Republica Moldova un anumit trend de scădere a ratei mortalității, care s-a redus de la 13,8% în anul 2018 la 13,7% în anul 2019, totuși rata în descreștere a natalității ne îngrijorează. Concluziile savanților străini, precum că  mai multă educație duce la scăderea natalității, nu ne pot consola.

De aceea protecția familiei, mamelor și copiilor va fi în continuare prioritară în activitatea noastră. Aproape fiecare al doilea proiect de lege, adoptat de Parlament,  urmărește, direct sau indirect, protecția socială a populației.

Ne vom intensifica și mai mult eforturile pentru ca, împreună cu partenerii de dezvoltare, să oprim procesul de depopulare a țării. Trebuie să facem totul  pentru ca Republica Moldova să devină imună la provocările legate de migrație, de crize economice externe sau pandemii globale și să fie un loc de trai confortabil și sigur pentru toți.

Pentru poporul nostru, copiii și familia au fost și vor fi întotdeauna o binecuvântare și speranța în ziua de mâine, care trebuie prețuită cu sinceritate și susținută cu dragoste și fermitate”. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More