Votat în prima lectură: Statul va oferi mai multe facilități pentru tinerii specialiști din sistemul educațional
Chișinău, 11 mai 2023 – Perioada în care tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului va fi extinsă de la trei la cinci ani. Un PROIECT de modificare a Codului educației, care prevede acest lucru, a fost votat, în prima lectură, de 78 de deputați.
Potrivit documentului, se va majora și valoarea indemnizațiilor pe care le vor primi tinerii specialiști. Respectiv, absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor primi indemnizații în valoare de 200 de mii de lei. Iar în cazul tinerilor care au absolvit instituțiile de învățământ profesional tehnic, indemnizațiile vor crește de la 96 de mii de lei la 160 de mii de lei.
Proiectul mai prevede că tinerii specialiști angajați în instituțiile publice de învățământ din mediul rural și din centrele raionale vor beneficia, pe o perioadă de cinci ani, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și pentru consumul de energie termică și electrică.
Inițiativa legislativă mai conține prevederi care vizează învățământul general, învățământul profesional tehnic, precum și învățământul superior.
Documentul urmează a fi examinat și în lectura a doua în plenul Parlamentului.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova