Vladimir Rusnac a fost desemnat vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

Chișinău, 15 decembrie 2023 – Vladimir Rusnac a fost desemnat în funcția de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru un mandat de cinci ani. Un PROIECT de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 60 de deputați.

Vladimir Rusnac este angajatul Comisiei Naționale a Pieței Financiare din 2009, unde a ocupat mai multe funcții. Din anul 2022, este și președintele Consiliului Societății pe acțiuni „Moldasig”.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare este constituit din trei membri, un președinte și doi vicepreședinți. Aceștia sunt desemnați în funcție de Parlament, la propunerea Președintelui Parlamentului, cu avizul prealabil pozitiv al comisiei de profil.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...