Un proiect privind compensarea tarifelor la energia electrică consumată în perioada stării de urgență va fi dezbătut în plenul Parlamentului

Chișinău, 14 aprilie 2021 – Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au examinat, astăzi, proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice.

Acesta prevede acordarea compensațiilor pentru tarifele la energia electrică consumatorilor gospodăriilor casnice – persoanele fizice – care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, pentru două luni – aprilie și mai, perioada acțiunii stării de urgență.   

Suma compensată ar urma să constituie 428 de lei – câte 214 de lei pe lună, pentru fiecare gospodărie casnică. Ministerul Finanțelor va aloca tranșele necesare compensației în mărimi egale, pe conturile furnizorilor de energie electrică, se arată în nota informativă la proiect.  

Documentul a fost elaborat în calitate de măsură socială pentru populație în contextul instituirii stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 1 aprilie – 31 mai 2021.

Deoarece raportul la proiect nu a întrunit numărul necesar de voturi – în susținerea acestuia au votat 5 din totalul de 10 membri ai comisiei – aprobarea proiectului a rămas la latitudinea Parlamentului.

Și proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru aul 2021, elaborat în vederea acoperii cheltuielilor pentru compensarea tarifelor, a rămas la latitudinea plenului Legislativului. Mijloacele necesare în acest scop se estimează la 532, 959 milioane de lei.

Inițiativa legislativă aparține deputaților Fracțiunii parlamentare PSRM.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More