Un proiect de lege în sprijinul agențiilor de turism pe timp de criză va fi înaintat în plenul Parlamentului

Chișinău, 20 mai 2020 – Termenul de restituire a plăților pentru pachetele turistice, în cazul rezoluțiunii contractelor înainte de începerea călătoriei, va fi extins de la 14 la 540 de zile. Măsura propusă va oferi agenților economici din sectorul turismului emițător, afectați de criza COVID-29, posibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale, inclusiv de restituire a plăților pentru clienții care au solicitat sau vor solicita acest fapt.

Această posibilitate este prevăzută într-un proiect de modificare și completare a Codului Civil și urmează a fi aplicată doar pentru contractele încheiate în perioada octombrie 2019 – 17 martie 2020 când a fost instituită starea de urgență.

Proiectul a fost elaborat, în urma propunerilor înaintate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) în legătură cu numeroase cereri de anulare a pachetelor turistice. În același timp, partenerii externi ai companiilor turistice autohtone refuză să le restituie plățile încasate într-un termen mai mic de 540 de zile. În aceste condiții agențiile de turism se află în situația obiectivă de imposibilitate de a restitui banii solicitanților în termenul prevăzut de legislația națională și riscă să fie angrenați în numeroase litigii în instanțe.

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul în cauză și îl va înainta spre dezbateri în plenul Parlamentului.

20.05.2020 Ședința Comisiei juridice, numiri și imunități

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More