Un grup de deputați va participa, la Bruxelles, la sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare EURONEST

Chișinău, 18 martie 2024 – Delegația Parlamentului Republicii Moldova va participa la cea de-a XI-a sesiune ordinară a Adunării Parlamentare EURONEST. Din componența delegației conduse de președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, fac parte deputații Vasile Grădinaru și Vitalie Jacot.

Cea de-a XI-a sesiune ordinară a AP EURONEST se va desfășura în perioada 19-20 martie, la Bruxelles. În prima zi, sunt planificate ședințele comisiilor AP EURONEST: Comisia politică externă, drepturile omului și democrație; Comisia integrare economică, Comisia aproximare juridică și convergență în politicile Uniunii Europene; Comisia securitate energetică; Comisia pentru afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă. Tot pe data de 19 martie vor avea loc discuții în cadrul grupului de lucru privind acordurile de asociere, precum și întâlniri informale cu familiile politice.

Inaugurarea celei de-a XI-a sesiuni ordinare a AP EURONEST va avea loc miercuri, 20 martie. Ordinea de zi conține dezbateri despre sprijinul acordat de Uniunea Europeană Ucrainei, perspectivele de extindere a UE, precum și impactul acestor perspective asupra Parteneriatului estic.

Adunarea Parlamentară EURONEST a fost înființată pe 3 mai 2011 la Bruxelles, când președinții parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană au semnat Actul Constitutiv al Adunării. Misiunea Adunării Parlamentare EURONEST este de a promova condițiile necesare accelerării asocierii politice și integrării economice între UE și partenerii est-europeni, precum și consolidarea cooperării cu UE. Adunarea multilaterală contribuie la consolidarea, dezvoltarea și creșterea vizibilității Parteneriatului estic.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...