Tamara Gheorghița ar putea fi numită în funcția de secretar general al Parlamentului Republicii Moldova

Chișinău, 8 septembrie 2021 – Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, avizul asupra propunerii cu privire la numirea Tamarei Gheorghița în funcția de secretar general al Parlamentului.

Președintele Parlamentului a propus-o în această funcție pe Tamara Gheorghița. Aceasta este doctor în științe administrative și are o experiență de peste 20 de ani în managementul resurselor umane, evaluarea performanțelor și recrutare a angajaților. De asemenea, Tamara Gheorghița are peste 15 ani de experiență în reforma serviciului public, fiind implicată în elaborarea de politici pentru gestionarea resurselor umane.

Anterior, în anul 2019, Tamara Gheorghița a fost consiliera Prim-ministrului în domeniul administrației publice. De asemenea, ea a activat în cadrul Cancelariei de Stat, în calitate de șef de direcție, șef adjunct de direcție și consultant principal. În perioada 2015 – 2017, Tamara Gheorgița a fost lector universitar la Academia de Administrare Publică.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, secretarul general se numește în funcție de către Președintele Legislativului, cu consultarea prealabilă a Biroului permanent şi cu avizul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.

08.09.2021 Ședința Comisiei juridice, numiri și imunități

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More