Speakerul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Moldova, Oleg Vasnețov

Chișinău, 15 decembrie 2020 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasnețov.  

Interlocutorii au făcut o trecere în revistă a stadiului actual al relațiilor moldo-ruse, fiind reiterată existența unui dialog eficient și productiv între cele două state. A fost exprimată determinarea reciprocă pentru a consolida în continuare cooperarea strategică în diferite domenii de interes comun.

În altă ordine de idei, a fost abordată situația politică curentă din Republica Moldova.

Președintele Parlamentului s-a referit la agenda Legislativului în perioada imediat următoare. Zinaida Greceanîi a accentuat prioritatea adoptării politicii bugetar-fiscale și a celor trei bugete pentru anul 2021, în lectura finală, după sintetizarea tuturor amendamentelor. 

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a urat succes Președintelui Parlamentului și tuturor deputaților în activitatea legislativă, în special în promovarea agendei actuale complexe și importante.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More