Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu a discutat cu Șeful Secretariatului Camerei Reprezentanților a Legislativului din Belarus

Minsk, 05 mai 2021 – Aflat în componența delegației oficiale în vizită la Minsk, Secretarul general al Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Albu, s-a întâlnit cu Șeful Secretariatului Camerei Reprezentanților a Adunării Naționale a Republicii Belarus, Andrei Naumovici.

Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea dintre Secretariatele Legislativului Moldovei și al Camerei Reprezentaților a Parlamentului Republicii Belarus, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul forurilor regionale și internaționale. 

Adrian Albu a pledat pentru valorificarea potențialului de comunicare și de cooperare între instituțiile partenere. În opinia sa, dialogul activ și schimbul de experiență dintre secretariatele parlamentelor pot contribui la diversificarea și îmbunătățirea activității acestora și la o mai bună înțelegere a proceselor din țările noastre în ansamblu.

În perioada 5-7 mai, delegația Parlamentului Republicii Moldova, din care fac parte Președintele Legislativului Zinaida Greceanîi, deputații Vasile Bolea și Radu Mudreac, precum și Secretarul general al Parlamentului Adrian Albu efectuează o vizită oficială la Adunarea Națională a Republicii Belarus.

05-07.05.2021 Vizita oficială a Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi în Republica Belarus

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...