Săptămâna deschiderii parlamentare: Tinerii, îndemnați de deputați să se implice în dezvoltarea țării
Chișinău, 17 septembrie 2024 – Studenții Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova s-au întâlnit cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. La discuțiile „Democrația și pacea în Republica Moldova”, desfășurate în cadrul Săptămânii deschiderii parlamentare, au mai participat deputații Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, și Marcela Nistor.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre experiența sa referitoare la democrația participativă și dezvoltarea spiritului civic încă de pe vremea studenției, când s-a implicat în procesul de introducere în Codul electoral a noțiunii de „observator național”. Ulterior, Igor Grosu s-a implicat, de-a lungul anilor, în o serie de procese politice importante, pentru a contribui la dezvoltarea țării. „Noi am învățat cam mult din experiențele mai puțin bune, dacă este să facem comparație cu Țările Baltice. Totuși, experiența de la Ministerul Educației din trecut ne-a arătat cât de vulnerabilă poate fi o inițiativă pe care vrei să o implementezi, dacă nu ai suport politic”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Șeful legislativului a vorbit și despre experiența sa în calitate de Președinte de Parlament, care presupune o colaborare eficientă cu oameni și instituții diverse, fiind bazată pe principii democratice. „Am reușit, dincolo de viziunile politice, să asigurăm comunicarea. Asta înseamnă că bătălia politică este una, dar sunt subiecte care trebuie rezolvate la masa de tratative. În dimensiunea europeană, ai teren să te manifești cum vrei, dar este important să ai intenții bune”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul discuțiilor, studenții și-au manifestat interesul față de diverse subiecte de actualitate, printre care dezvoltarea economică a țării, colaborarea dintre opoziție și guvernare, suportul extern acordat țării noastre, precum și parcursul european al Republicii Moldova. „Politica determină cum se dezvoltă țara sau cât de bun este sistemul de învățământ. Cea mai bună metodă de a face ceva bine pentru întreaga societate într-un timp relativ scurt este să faci politică”, a menționat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.
La final, oficialii i-au îndemnat pe studenți să se implice în dezvoltarea țării, să dea dovadă de spirit civic și să contribuie la schimbare. O platformă care le dă posibilitatea să facă acest lucru este stagiul plătit de practică în instituțiile statului.
În perioada 16 – 20 septembrie, la Parlament se desfășoară Săptămâna deschiderii parlamentare. În aceste zile sunt planificate discuții, activități informative și interactive dedicate diferitor categorii de vârstă.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova