Reforma programului de ajutor social – inițiativa legislativă a președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun
Chișinău, 13 aprilie 2022 – Inițiativa legislativă a președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, care prevedere reformarea programului de ajutor social va fi propusă spre aprobare în plenul Parlamentului.
În acest sens, astăzi, Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul la PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la ajutorul social. Tot astăzi, Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv respectivul proiect.
Conform documentului, se propune stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social, care sunt capabili să muncească, prin reducerea graduală a cuantumului ajutorului social de care aceștia beneficiază și limitarea duratei aflării lor în programul de ajutor social.
O altă prevedere se referă la creșterea numărului de familii cu copii care vor putea fi incluse în programul de ajutor social prin majorarea venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil, dar și a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariații cu copii.
De asemenea, noua lege stabilește că, de dreptul la ajutor social și/sau la ajutor social pe perioada rece a anului, vor putea beneficia familiile defavorizate, care îngrijesc de copii până la vârsta de șapte ani(anterior era prevăzută vârsta de trei ani) și se va stabili un venit lunar minim garantat separat pentru copii, față de cel pentru adulți.
Cuantumul standard pentru venitul lunar minim garantat pentru un copil și pentru un adult, se va stabili anual de către Guvern, prin raportarea la minimul de existență pentru anul în curs.
Printre propunerile autorului figurează și includerea zilierilor în programul de ajutor social și încurajarea acestora să activeze legal, iar venitul din activitatea de zilier nu va afecta cuantumul ajutorului social.
Totodată, proiectul prevede revizuirea anchetei sociale, prin ajutarea parametrilor acesteia la realitățile actuale.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în luna decembrie 2021, de ajutor social au beneficiat 37 322 de gospodării sau 83 796 de persoane.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova