Radu Marian a mulțumit pentru încrederea acordată Moldovei în contextul președinției la AP GUAM
Chișinău, 21 decembrie 2021 – Deputatul Radu Marian, șeful Delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (AP GUAM), a mulțumit pentru încrederea acordată țării noastre în calitate de Președinte la AP GUAM, mandat pe care Moldova îl va deține pe parcursul anului 2022.
”Ne asumăm să contribuim la dezvoltarea în cadrul GUAM cu același entuziasm cu care această organizație a fost creată acum 25 de ani. Vom depune eforturile necesare pentru a consolida cooperarea în vederea dezvoltării instituțiilor democratice și creșterii economice”, a subliniat Radu Marian.
Parlamentarul a punctat domeniile prioritare pentru colaborare, printre care infrastructura, energetica și mediul, comerțul, digitizarea, transportul, etc., scopul de bază final fiind creșterea calității vieții cetățenilor.
Republica Moldova a preluat de la Georgia mandatul de Președinte al Adunării Parlamentare a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică, în cadrul reuniunii de astăzi a Biroului AP GUAM.
Tot în marja reuniunii, a fost aprobată componența comitetelor AP GUAM pentru anul 2022. Radu Marian a fost ales președinte al Comitetului juridic.
Alți membri ai Delegației Republicii Moldova la AP GUAM au fost aleși membri ai comitetelor: Oleg Canațui – membru al Comitetului pentru comerț și afaceri economice; Maria Pancu și Vladimir Odnostalco – membri ai Comitetului pentru știință, cultură, educație și sport; Igor Chiriac – membru al Comitetului juridic; Veaceslav Nigai – membru al Comitetului pentru afaceri politice și securitate regională.
Printre chestiunile discutate în cadrul ședinței a fost și recapitularea alegerilor parlamentare din vara anului curent din Republica Moldova la care, în calitate de observatori internaționali, a participat o delegație a Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică. A fost menționat nivelul înalt al organizării scrutinului parlamentar, în conformitate cu normele democratice internaționale, acesta fiind apreciat drept o lecție a bunei desfășurări a alegerilor în condiții de pandemie.
Reuniunea Biroului AP GUAM a fost succedată de cea de-a 14-a sesiune anuală a AP GUAM – ambele evenimente s-au desfășurat în format online. În calitate de invitați, la sesiune au participat reprezentanții Adunării Baltice.
Adunarea Parlamentară GUAM întrunește forurile legislative din patru țări: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova. În 2022, Organizaţia Internaţională pentru Democraţie şi Cooperare Economică – GUAM își va marca jubileul de 25 de ani de la creare.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova