PSRM și ”Spravedlivaia Rossia” vor consolida în continuare relațiile de colaborare

Moscova, 25 decembrie 2020 – Membri ai Fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului, Președinte al PSRM; Vlad Batrîncea, Vicepreședinte al Parlamentului;  Corneliu Furculiță, Președintele Fracțiunii PSRM, și Bogdan Țîrdea s-au întâlnit, astăzi, cu Președintele Partidului ”Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, Președintele Fracțiunii ”Spravedlivaia Rossia” în Duma de Stat a Federației Ruse.

La întrevedere a participat, de asemenea, ex-Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Igor Dodon a menționat, în cadrul discuțiilor, că anul acesta a fost foarte dificil pentru Moldova, inclusiv din cauza secetei. Totodată, acesta a fost unul dintre cei mai buni ani pentru prietenia moldo-rusă. De asemenea, Igor Dodon a menționat că anul 2020 a fost marcat de un dialog foarte eficient între Parlamentul Republicii Moldova și Guvernul țării.

Membrii delegației au vorbit, de asemenea, despre adoptarea pachetului de legi, promovate și susținute de Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, inclusiv Legea privind statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică în Moldova și modificările legislative care au făcut posibilă reluarea retransmiterii canalelor de informații rusești pe teritoriul Republicii Moldova. În mod aparte, a fost menționată reducerea vârstei de pensionare, realizată la inițiativa lui Igor Dodon.

Igor Dodon a subliniat, în încheiere, că este determinat să continue activitatea politică și va apăra prietenia dintre Chișinău și Moscova.

Serghei Mironov a salutat delegația din Republica Moldova și a menționat că datorită lui Igor Dodon, Moldova a reușit să adopte legi corecte, care neapărat vor fi apreciate de cetățeni. Politicianul dat o apreciere înaltă contribuției ex-Președintelui Republicii Moldova la consolidarea relațiilor de prietenie între cele două țări.

Pe 19 iunie 2014, Președintele de atunci al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, și Președintele partidului ”Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, au semnat un acord de cooperare între cele două partide politice. Documentul prevede consolidarea cooperării dintre cele două partide, precum și asistență pentru îmbunătățirea relațiilor politice și economice bilaterale dintre Moldova și Rusia.

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More