PSRM este împotriva gestionării manuale a investițiilor și a întregii economii

Chișinău, 18 noiembrie 2021 – Deputatul socialist, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a criticat dur, în cadrul briefingului de astăzi, Legea nr. 302, care a fost aprobată în lectura a doua de către majoritatea parlamentară și care prevede un mecanism de filtrare a investițiilor străine în ramurile strategice ale Republicii Moldova.

„De ce suntem îngrijorați și de ce îndemnăm și jurnaliștii, și experții să analizeze această lege? Pentru că ea prevede instituirea unui control subiectiv și arbitrar al investițiilor care vin în Republica Moldova”, a declarat Vlad Batrîncea.

Potrivit afirmațiilor deputatului, această lege conține un șir de prevederi fără o reglementare clară, ea contravine atât recomandărilor partenerilor de dezvoltare, cât și Constituției, care declară că legile aprobate de parlament trebuie să fie cât mai exacte și să presupună mecanisme clare.

„Cu părere de rău, colegii din PAS au considerat că, dacă noi criticăm această lege, protejăm niște persoane suspecte. Însă critica noastră nu are nimic în comun cu ceea ce s-a întâmplat cu Aeroportul Internațional Chișinău sau cu alte fărădelegi și cu vânzarea proprietăților statului pentru niște sume simbolice”, a subliniat socialistul.

Vlad Batrîncea a remarcat faptul că PSRM militează pentru elaborarea unor reguli clare și transparente pentru mediul de afaceri și investiții: „Prioritatea noastră o constituie formarea unui climat civilizat, bazat pe experiența pozitivă a țărilor dezvoltate”.

În același timp, această lege formează o nouă realitate a economiei controlate, când, sub pretextul securității de stat, guvernul va controla în exclusivitate activitatea investițională și concurența liberă, folosind filtre și creând privilegii de grup.

Legea mai asigură o platformă favorabilă pentru dezvoltarea industriei materialelor radioactive, ceea ce transformă Moldova într-un depozit de deșeuri nucleare.

Energetica, sistemul de sănătate, telecomunicațiile, transportul public, exportul-importul mărfurilor – sunt incluse în lista ramurilor care trebuie să fie sub controlul guvernului.

„Cineva dorește să instituie administrarea manuală a investițiilor. Este o lege foarte periculoasă, scrisă de către niște diletanți. Ea trebuie întoarsă în comisie”, a subliniat Vlad Batrîncea.

Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More