PSRM consideră că trebuie întreprinse toate măsurile posibile pentru ca să nu fie permisă implicarea Republicii Moldova în războiul sancțiunilor împotriva Republicii Belarus

Chișinău, 27 mai 2021 – Partidul Socialiștilor face apel către Președintele Republicii Moldova să ia toate măsurile posibile pentru a preveni implicarea Moldovei în conflictul internațional legat de sancțiunile împotriva Republicii Belarus. De asemenea, PSRM solicită Băncii Naționale a Moldovei (BNM) să facă claritate cu privire la riscurile financiare pentru acele întreprinderi care lucrează cu companii din Belarus. Despre acest lucru a declarat într-un briefing din 27 mai deputatul PSRM Petru Burduja.

Socialistul a spus că, pe 25 mai, una dintre băncile comerciale ale republicii a informat clienții – persoane juridice și persoane fizice ale băncii – că Biroul Trezoreriei SUA pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), a impus sancțiuni împotriva a 9 companii din Belarus. Și după 3 iunie 2021, există riscul ca plățile către și de la aceste companii pe baza contractelor să fie blocate, iar resursele financiare să nu fie returnate.

Deputatul a menționat că BNM nu a confirmat sau negat aceste informații ale băncii comerciale și nu a prezentat încă nicio lămurire. În același timp, riscurile implicării țării noastre în acest conflict geopolitic sunt mari. Petru Burduja a vorbit despre ceea ce pierde Republica Moldova în acest caz.

În prezent, Belarus se află pe locul 9 printre partenerii comerciali externi ai Republicii Moldova, iar schimburile comerciale între cele două țări se estimează la 180-215 milioane de dolari anual, sau 1-1,5 miliarde de lei.

Moldova exportă în Belarus vinuri, struguri, alcool etilic, legume, fructe, porumb, conserve, medicamente, mobilier etc. Și importă lemn tăiat, produse pietroliere, cartofi, tractoare, autovehicule, plăci și dale din ceramică etc.

Deputatul a mai menționat că în ultimii ani la Chișinău activează un centru industrial pentru asamblarea troleibuzelor din Belarus, care asigură locuri de muncă și venituri pentru municipalitate. Iar producătorul MAZ din Belarus, care a câștigat concursul organizat de Primăria Chișinău, va furniza aproximativ 100 de autobuze pentru Chișinău în condiții destul de avantajoase.

Petru Burduja a subliniat că avem relații comerciale și economice foarte strânse cu Republica Belarus, care ar putea suferi foarte mult dacă Republica Moldova va fi implicată în jocul geopolitic internațional și unii politicieni vor decide să se alăture declarațiilor privind sancțiunile.

Fracțiunea parlamentară a PSRM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More