PSRM a demonstrat consecvență în promovarea programului social

Chișinău, 19 mai 2021 – Deputații Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au vorbit în cadrul unui briefing din 19 mai despre inițiativele sociale ale fracțiunii Partidului Socialiștilor în Parlamentul de legislatura a X-a.

Potrivit lui Vladimir Odnostalco, în pofida faptului că Parlamentul a lucrat doar doi ani, fracțiunea PSRM a îndeplinit înainte de termen multe prevederi ale programului electoral din 2019, preconizat pentru patru ani.

Alla Darovannaia a subliniat că în 2019-2021 PSRM, împreună cu președintele Igor Dodon au prezentat în Parlament zeci de proiecte de lege care vizează îmbunătățirea vieții cetățenilor. Este vorba despre majorarea salariilor, pensiilor, alocațiilor sociale, indexarea pensiilor de două ori pe an.

AJUTOR SOCIAL

La inițiativa președintelui Igor Dodon, de la 1 ianuarie 2020, au fost alocați 700 de lei pentru 581 de mii de beneficiari de toate tipurile de pensii și prestații sociale. De la 1 octombrie 2020, ajutorul unic a fost majorat la 900 de lei și oferit la 643 de mii de beneficiari de pensii și alocații de stat. De la 1 aprilie 2021, 673 de mii de persoane au primit o alocație unică în valoare de 1 mie de lei.

Pentru prima dată, s-a luat decizia de indexare a pensiilor de două ori pe an – la 1 aprilie și la 1 octombrie. Anul acesta, la 1 aprilie, pensia a fost indexată cu 3,89% pentru 663 mii de pensionari. Drept urmare, pensia minimă a fost de 1 188 lei, iar pensia medie pentru limită de vârstă a fost de 2 208 lei.

De asemenea, la inițiativa PSRM, perioada de reexaminare a pensiilor pentru pensionarii care lucrează a fost micșorată.

Vârsta de pensionare a fost redusă la 57 ani pentru femei și 62 la bărbați. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Totodată, mărimea indemnizației lunare de stat pentru combatanții din Afganistan a fost majorată de la 100 la 300 de lei. Iar victimele represiunii politice au dreptul la o indemnizație lunară de 500 de lei.

În aprilie 2020, alocații de șomaj au fost acordate diferitor categorii de cetățeni în condițiile stării de urgență.

S-a decis reexaminarea pensiilor pentru limita de vârstă.

Iar de majorarea alocațiilor sociale de stat au beneficiat circa 66 de mii de persoane.

Majorarea salariilor pentru lucrătorii din domeniul medical

Prima majorare a salariilor personalului medical cu 10% a avut loc la 1 aprilie 2020, când pandemia era în curs deja.

Președintele Igor Dodon a venit cu o inițiativă de a majora treptat salariul tuturor lucrătorilor medicali fără excepție, a întregului personal medical cu 100%. De la 1 septembrie 2020, salariul de bază a fost majorat cu 30%, de la 1 ianuarie 2021 – cu încă 30%.

De la 1 iulie 2021 trebuia să se desfășoare cea de-a treia etapă – majorarea salariului lucrătorilor medicali cu 40%, dar Maia Sandu i-a privat pe medici de această oportunitate. Drept urmare, fiecare medic va pierde cel puțin 2,5 mii de lei pe lună, a menționat Vladimir Odnostalco.

Conform statisticilor, în 2019, salariul mediu al asistenților medicali din asistența medicală primară a fost de 5 314 lei, de la 1 ianuarie 2021 – 9 636 lei, iar de la 1 iulie, salariul trebuia să fie de 11 955 lei.

A fost aprobată plata compensației către personalul medical ca urmare a măsurilor medicale de combatere a covid-19.

Au fost majorate plățile pentru medicii tineri care merg să lucreze în raioane: pentru personalul de mijloc – de la 36 mii lei la 96 mii lei, pentru medici și farmaciști – de la 45 mii lei la 120 mii lei.

„O astfel de majorare a salariilor lucrătorilor medicali nu a existat nici pe întreaga perioadă de alianțe „pentru integrare europeană”, începând din 2009”, au subliniat socialiștii.

ASIGURAREA CU MEDICAMENTE

În 2019, Fondul pentru medicamente compensate s-a ridicat la 595 milioane de lei. Fondul a fost majorat datorită inițiativei socialiștilor la 688 milioane de lei. În același timp, lista medicamentelor compensate a fost extinsă.

Finanțarea operațiunilor de endoproteză a fost mărită.

În 2021, au fost efectuate 131 de operații de transplant.

Finanțarea pentru medicina primară a crescut pe parcursul a doi ani cu 667 milioane de lei, sau – 29,7%.

Finanțarea pentru îngrijirea medicală la domiciliu a fost sporită. În 2019, 62 de milioane de lei au fost alocați pentru acordarea îngrijirii la domiciliu, în 2021 – 100 de milioane de lei.

În 2019, 614 milioane de lei au fost alocați pentru finanțarea ambulanței pre-spitalicești, în 2021 – 1 074 milioane de lei.

Anul acesta, 42 de ambulanțe echipate au ajuns în țară, iar alte 120 vor ajunge până la sfârșitul acestui an.

În același timp, a fost aprobată o lege care prevede instrucțiuni în limba rusă pentru medicamente. Și a fost stabilită o compensație de 100% pentru medicamente în contextul tratamentului pentru coronavirus la domiciliu.

FAMILIA

Indemnizația unică pentru nașterea copilului în 2019 s-a majorat la 7911 lei, iar în 2021 la 9 459 lei.

Mamele pot lucra acum cu normă întreagă fiind în concediul de îngrijire a copilului – primind atât un salariu, cât și o indemnizație pentru îngrijirea copilului.

Din 2021, părintele poate alege cum să primească alocația pentru îngrijirea copilului: să zicem, 60% din suma din primul an și apoi încă 30% din salariul care era înainte de a pleca în concediu de maternitate.

Alocația pentru pierderea întreținătorului a fost majorată de la 50% la 75%.

De asemenea, a fost aprobată decizia privind plata indemnizației în cazul decesului unuia dintre soți.

În concluzie, deputații socialiști au subliniat că PSRM a demonstrat consecvență în promovarea programului său, precum și cerințele cetățenilor.

„Nu am împărțit niciodată oamenii în buni și răi, ai noștri sau ai voștri. Am fost fermi și hotărâți să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de viață ale fiecărui cetățean”, a subliniat Alla Darovannaia.

Deputații au declarat că PSRM va continua să promoveze inițiative sociale în interesul cetățenilor țării.

Fracțiunea parlamentară PSRM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More