Proiectul privind transmiterea competențelor de constatare a contravențiilor în construcții către Agenția pentru Supraveghere Tehnică, remis în comisie pentru reexaminare

Chișinău, 26 noiembrie 2020 – Proiectul care se referă la transmiterea competențelor de constatare a contravențiilor din domeniul construcțiilor de la administrația publică locală la Agenția pentru Supraveghere Tehnică a fost remis în Comisia juridică, numiri și imunități spre reexaminare.

Proiectul prevede modificarea Codului Contravențional și are drept scop îmbunătățirea cadrului juridic existent prin eliminarea unor inacțiuni din partea autorităților administrației publice locale, consecință a lipsei capacității administrative, în procesul de constatare a contravențiilor.

”Problema construcțiilor ilegale este una foarte actuală și se caracterizează printr-un impact major asupra infrastructurii și amenajării teritoriului, în toate localitățile țării. Agravarea treptată a stării lucrurilor la acest capitol se răsfrânge negativ asupra condițiilor de viață a societății, având în vedere că în multe cazuri accesul către obiectivele de importanță socială sunt obstrucționate de construcțiile ilegale”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Inițiativa legislativă aparține deputaților PSRM Vasile Bolea și Grigore Novac.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More