Proiectul care presupune instituirea evaluării performantelor Procurorului General a fost aprobat în lectura a doua, finală

Chișinău, 24 august 2021 – Deputați au votat pentru PROIECTUL de lege privind modificarea Legii cu privire la Procuratură, în lectura finală.

Documentul prevede instituirea mecanismului de evaluare a performanțelor Procurorului General.

În conformitate cu procedura de evaluare, Consiliul Superior al Procurorilor examinează raportul comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General. În rezultatul examinării, Consiliul Superior al Procurorilor adoptă o hotărâre cu privire la acordarea unuia din următoarele calificative: ”excelent”, ”bine”, ”nesatisfăcător”.

În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului ”nesatisfăcător”, Consiliul Superior al Procurorilor propune Președintelui Republicii Moldova eliberarea din funcție a Procurorului General.

Evaluarea performanțelor Procurorului General se va efectua de comisia specială, în baza unui Regulament. Această procedură nu va putea avea loc mai des decât o data în an.

În cea de-a doua lectură, au fost acceptate unele amendamente care vizează interimatul funcției de Procuror General. Noua redacție este necesară pentru a clarifica situația privind instituirea interimatului, Procurorul General interimar urmând a fi numit prin decret al Președintelui la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, menționează autorii amendamentului.

Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

24.08.2021 Ședința plenară a Parlamentului

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More