Proiect PAS: Pedepse mai dure pentru cei care incendiază terenuri agricole – Amenzi de până la 50 mii de lei și privarea dreptului de a accesa subvenții

Chișinău, 28 martie 2022 – De la începutul anului 2022, salvatorii și pompierii au intervenit în peste 4 mii de misiuni de lichidare a incendiilor de vegetație, în care a fost afectată o suprafaţă de peste 30 de mii de hectare. În acest sens, deputații PAS Lilian Carp, Dumitru Alaiba și Vitalie Gavrouc au prezentat un proiect de lege care vine să înăsprească amenzile pentru agenții economici care se fac vinovați de provocarea incendiilor de vegetație.

Proiectul prevede:

  • creșterea până la circa 50 de mii de lei a amenzilor pentru incendierea intenționată a terenurilor, pășunilor, pădurilor, etc.
  • privarea agenților economici, care incendiază intenționat terenurile, de dreptul de a desfășura activitate pentru o perioadă între 6 luni și 1 an.
  • privarea dreptului agenților economici de a accesa fonduri publice

Autorii inițiativei analizează și posibilitatea de a introduce arestul contravențional drept măsură de pedeapsă pentru asemenea fapte.

„Anul acesta avem 4700 de incendii, circa 50 de incendii pe zi. Comparativ cu anul trecut, în aceeași perioadă, am avut 313 incendii. Costurile sunt semnificative. Nici nu vorbim de daunele aduse terenurilor, de pierderile economice, riscul la care se supune toată infrastructura noastră (rețelele de telecomunicații, rețele de energie electrice, depozite, case, etc.). Costurile de la buget sunt de 6 milioane de lei pentru gestionarea nemijlocită a acestor crize”, a explicat Dumitru Alaiba.

Lilian Carp a declarat că în ultimele incendii de vegetație au provocat și două decese.

„Sunt zeci de mii de hectare arse. Sunt puse în pericol păduri. Distrugem ecosistemul, sunt animale moarte. Trebuie să oprim aceste practici vicioase.

Vitalie Gavrouc a făcut apel către cetățeni să renunțe la aceste metode învechite.

„Avem pierderi mari pentru faună și floră. Sunt cuiburi de păsări distruse, păsări care sunt o valoare pentru fauna și flora noastră. Aceste incendii provoacă o criză ecologică de proporții. Aduc daune aerului, pun în pericol pădurile, casele. Dragi cetățeni, haideți să depunem un efort și să ne aliniem la standardele țărilor civilizate, să adoptăm practici care necesită mai multă muncă, dar ne oferă un cadru stabili, o viață mai curată din punct de vedere ecologică”.

28.03.2022 Briefing de presă susținut de deputații Fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, Dumitru Alaiba și Vitali Gavrouc

Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...