Chișinău, 13 mai 222 – În ajunul Zilei internaționale a familiei, deputații PAS Dan Perciun și Marina Morozova au prezentat un proiect de lege care vine să susțină echilibrul între muncă și viața de familie.
„Ne dorim cu toții ca ambii părinți să participe în mod egal în viața familială și să avem cu toții suficient timp pentru viața de familie”, a declarat Dan Perciun.
Principalele prevederi ale proiectului:
- Se extinde perioada în care tatăl poate să-și ia concediu de paternitate de la 56 de zile la 1 an de zile.
- Posibilitatea de a partaja concediul de îngrijire a copilului între ambii părinți, în mod alternant. De asemenea, se introduce opțiunea de utilizare concomitentă, de către ambii părinți, a concediului de îngrijire a copilului.
- O nouă opțiune de primire a indemnizației de îngrijire a copilului – mai scurtă și cu venit mai mare. Astfel, până la vârsta de 1 an și 2 luni a copilului, părintele va putea beneficia de indemnizație în valoare de 90% din venitul mediu asigurat pe ultimele 12 luni. La moment, legislația oferă doar două 2 opțiuni de valorificare a indemnizației – de la data acordării concediului până la vârsta de 2 ani și 2 luni și până la vârsta de 3 ani.
- Muncă mai flexibilă. Codul muncii va prevedea clar condițiile prin care părinții pot lucra jumătate de zi de acasă sau prin care își pot stabili un program de lucru mai flexibil.
Deputata PAS Marina Morozova: „Ca mamă știu cât de nedrept este să fii pusă în fața alegerii între profesie și copii. De la independență încoace, în Moldova nu s-a încurajat participarea tatălui în procesul de îngrijire a copilului. Mă bucur că acum ajungem să preluăm modelele țărilor dezvoltate, care demonstrează că echilibrul dintre viața profesională și cea de familie este la fel de important atât pentru mamă cât și pentru tată.
Potrivit statisticilor, majoritatea femeile din Moldova se confruntă cu decizia critică de a alege între carieră și viața de familie. Pe de altă parte, nu este o noutate că implicarea femeilor în activitatea economică duce la creșterea economiei și a standardelor de viață. Orice familie trebuie să aibă dreptul de a alege cele mai potrivite opțiuni: cine să ia concediul de îngrjire a copilului, cât de mare să fie acest concediu, când și cum să poată lua tatăl concediul paternal. Măsurile prezentate ajută atât femeile, cât și bărbații să îmbine viața profesională cu cea de familie, fără să fie nevoiți să facă sacrificii”.
Conform studiului Generații și Gen, circa 47% dintre femeile cu copii de vârsta până la 6 ani nu sunt încadrate în câmpul muncii și nici nu sunt în căutarea unui loc de muncă, ceea ce reflectă vulnerabilitatea femeilor. Totodată, practica internațională sugerează că implicarea taților în îngrijirea copiilor au efecte pozitive imediate și pe termen lung asupra bunăstării copiilor, familiei și asupra societății.
Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”