Programul de activitate al Guvernului Gavrilița nu a fost susținut de Parlament

Chișinău, 11 februarie 2021 – Programul de activitate al Guvernului Nataliei Gavrilița nu a fost susținut de Parlament.

Documentul a fost prezentat, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Legislativului, de către candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Natalia Gavrilița.

După prezentare, au urmat mai multe ore de dezbateri care s-au încheiat cu aplicarea articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, susținută de majoritatea deputaților prezenți în sală. Acesta prevede că la cererea preşedintelui şedinţei sau a unei fracţiuni parlamentare, dezbaterile asupra problemei luate de Parlament în discuţie pot fi încheiate.

După prezentarea raportului Comisiei juridice, pentru numiri şi imunități asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului, au luat cuvântul deputați din toate fracțiunile.

A urmat o pauză, după care a avut loc procedura de votare. Pentru susținerea Programului și acordarea votului de încredere Guvernului Gavrilița nu a votat niciun deputat. Conform Regulamentului Parlamentului, Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși.

385A3346

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More