Prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor va fi ajustat în funcție de amplasarea acestora

Chișinău, 28 decembrie 2022 – Prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor va fi ajustat în funcție de amplasarea acestora. Comisia agricultură și industrie alimentară va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect care va completa anexa la Legea 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului.

Potrivit PROIECTULUI, se va permite aplicarea următorilor coeficienți la stabilirea prețului normativ al terenurilor libere de construcții și destinate în acest scop, altele decât cele din municipiul Chișinău: 0,7 – pentru municipiile Bălţi, Bender, Tiraspol şi 0,5 – pentru localităţile care intră în componenţa acestora; 0,6 – pentru oraşele Cahul, Căuşeni, Comrat, Edineţ, Hînceşti, Orhei, Rîbniţa, Soroca, Ungheni, Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni, Străşeni; 0,5 – pentru celelalte oraşe; 0,1- pentru sate (comune).

Autorii inițiativei legislative menționează că modificările propuse vor încuraja agenții economici sa investească mai mult și în localitățile mici. „Observăm că astăzi prețul normativ a terenului libere de construcții destinate în acest scop este reglementat la același  preț pentru toată țara, iar pentru majoritatea localităților prețul normativ este exagerat de mare fapt ce împiedică agenții economici să investească în localități rurale sau orașe mai mici, rezultatul căreia duce la stagnarea dezvoltării economice a unităților administrative”, se spune în nota informativă a proiectului de lege.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și urmează a fi examinată în plenul Parlamentului.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...