Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi l-a felicitat pe omologul său din Georgia cu ocazia Zilei Independenței acestei țări

Chișinău, 26 mai 2021 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a adresat Președintelui Parlamentului Georgiei, Kakha Kuchava, un mesaj de felicitare prilejuit de Ziua Independenței acestei țări.

În mesaj se arată:

”Excelență,

În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez sincere felicitări cu ocazia sărbătorii naționale a Georgiei — Ziua Independenței.

În acest context, doresc să-mi exprim disponibilitatea de a promova în continuare cooperarea și dialogul la nivel parlamentar, contribuind, astfel, la consolidarea   relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Georgia. Sunt ferm convinsă că doar prin susținere reciprocă și parteneriat constructiv vom putea atinge dezvoltarea stabilă și durabilă a societăților noastre.

Adresând cordiale felicitări, urări de pace și prosperitate poporului georgian, rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații”.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...