Președintele Parlamentului și directorul CNA au discutat tendințele și obiectivele în domeniul anticorupție
Chișinău, 24 ianuarie 2020 – În contextul discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor care raportează Parlamentului, în preajma sesiunii de primăvară, Președintele forului legislativ Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu directorul Centrului Național Anticorupție (CNA) Ruslan Flocea.
Speakerul a fost informată despre tendințele anului 2019, raportul final al instituției urmând să fie prezentat în plenul Parlamentului în cadrul sesiunii curente.
Potrivit directorului CNA, conlucrarea instituției cu Parlamentul este foarte importantă, inclusiv sub aspectul asigurării unui cadru legal adecvat pentru prevenirea și combaterea corupției.
În această ordine de idei, a fost menționată importanța restabilirii dreptului la inițiativa legislativă de care Centrul Național Anticorupție a beneficiat anterior. De asemenea, se impune perfecționarea cadrului legal pentru sporirea eficienței mecanismului de testare a integrității profesionale.
Președintele Parlamentului a reiterat determinarea Parlamentului pentru a susține CNA în eforturile de combatere eficientă a corupției. ”Ca să putem obține o dezvoltare simțitoare în domeniul social-economic și să putem oferi cetățenilor condiții de trai mai bune în Moldova, trebuie să asigurăm progrese reale în combaterea corupției”, a subliniat speakerul Zinaida Greceanîi.
Întâlnirile Președintelui Parlamentului cu reprezentanții instituțiilor care raportează Parlamentului vor continua. Desfășurate în ajunul sesiunii de primăvară, acestea au drept scop identificarea problemelor și priorităților pe termen mediu.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova