Președintele Parlamentului: ”La peste 70 de ani distanță de la cel mai mare val al deportărilor staliniste, datoria noastră este să-i ajutăm pe supraviețuitori”

Chișinău, 6 iulie 2022 – Astăzi, Republica Moldova comemorează victimele celui mai mare val al deportărilor staliniste. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu Prim-ministra Natalia Gavrilița, cu membri ai Parlamentului și Guvernului au participat, în această dimineață, la Mitingul-requiem de comemorare a victimelor deportărilor. Oficialii au depus flori în amintirea victimelor deportărilor și au păstrat un moment de reculegere, cinstind memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor.

Șeful Legislativului a menționat, în discursul său, că deportările de acum 73 de ani reprezintă o crimă dintr-un întreg lanț de fărădelegi și acțiuni de genocid ale regimului sovietic. Documentele istorice relevă informații îngrozitoare: arestările se făceau noaptea  de către soldații veniți în sate cu mașinile, iar oamenii care încercau să scape cu fuga erau împușcați. Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați din casele lor, arestați, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși la un alt capăt de lume. Unii dintre ei nici nu au reușit să ajungă în exil, murind pe drum de frig, foame și boli, în vagoane pentru vite.

Președintele Parlamentului amintește că multe familii din țara noastră au fost atinse de această dramă, iar drepturile oamenilor au fost călcate în picioare, indiferent de etnie și de limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății.

”La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi. Alături de colegii mei din Parlament, am reușit să votăm un proiect de lege care prevede ca toți copiii născuți în locurile de represiune sau în drum spre ele vor fi recunoscuți victime ale represiunilor politice, indiferent dacă părinţii lor s-au căsătorit până la sau în timpul represiunii sau dacă femeia represată care a născut era sau nu căsătorită”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Speakerul a îndemnat cetățenii să nu uite ororile trecutului și pe oamenii care au trecut prin acestea deoarece memoria vie este singura garanție că asemenea crime nu se vor mai repeta.

Astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului, instituită de Parlament în 1990.

06.07.2022 Depunere de flori la Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...