Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a prezentat viziunea fracțiunii asupra situației din țară, în discuțiile cu ambasadorul UE

Chișinău, 30 noiembrie 2021 – Președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu  Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. La discuții a participat Vlad Batrîncea, membrul Fracțiunii, vicepreședinte al Parlamentului, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

În numele întregii fracțiuni, Zinaida Greceanîi a mulțumit ambasadorului pentru posibilitatea oferită de a prezenta poziția și viziunea asupra situației din Republica Moldova.

În debutul discuțiilor, Zinaida Greceanîi a remarcat că Uniunea Europeană este unul din principalii parteneri ai Republicii Moldova, iar realizarea prevederilor Acordului de Asociere este un angajament important împărtășit de toate forțele politice din țară, inclusiv de actuala opoziție parlamentară.

”La rândul nostru ne dorim o atitudine corectă și echidistantă din partea partenerilor față de toate forțele politice din Republica Moldova. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor este în opoziție față de actuala guvernare, dar nu și față de popor. Apărăm drepturile cetățenilor și pledăm pentru dreptate”, a menționat în context Zinaida Greceanîi.

Vlad Batrîncea a prezentat viziunea fracțiunii asupra acțiunilor autorităților oficiale în domeniile justiției, administrației publice, mass-media. În opinia sa, din cauza favorizării și promovării în funcții decisive pe criterii de apartenență sau loialitate politică, obiectivul declarat de luptă cu corupția a fost discreditat.

”Am dat dovadă de consens în reforma justiției când aceasta a urmărit scopuri sincere și bune pentru Moldova, suntem gata să îl oferim și pe viitor, însă doar dacă vor fi promovate inițiative profesioniste, obiective și transparente”, a subliniat Vlad Batrîncea.  

Deputatul a adăugat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor este gata  să participe la fundamentarea unor principii care vor funcționa indiferent de conjunctura politică existentă la o etapă sau alta în Republica Moldova. 

30.11 2021 - Întrevederea președintelui Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, și membrului fracțiunii, Vlad Batrîncea, cu Șeful Delegației UE în Moldova, Jānis Mažeiks

Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More