Președinta Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a discutat cu reprezentanții Curții de Conturi Europene

Chișinău, 16 iunie 2025 – Președinta Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a avut, astăzi, o întrevedere cu membrii unei delegații a Curții de Conturi Europene, delegație condusă de Laima Liucija Andrikienė. La întrevedere au participat și deputații Victoria Cazacu și Gheorghe Cojoc, membri ai comisiei parlamentare de profil.

În cadrul discuțiilor, parlamentara Tatiana Cunețchi a prezentat activitatea și atribuțiile Comisiei de control al finanțelor publice, menționând că aceasta a fost creată la inițiativa Comisiei Europene și are un rol esențial în consolidarea controlului parlamentar asupra modului de gestionare a banilor și patrimoniului public. Comisia audiază rapoartele Curții de Conturi a Republicii Moldova privind utilizarea resurselor publice de către autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de către alte entități bugetare. În acest context, președinta Comisiei, Tatiana Cunețchi, a subliniat că activitatea comisiei este una transparentă, fiind asigurată transmisiunea în direct a ședințelor, iar publicul este informat, constant, despre rezultatele și recomandările formulate.

Totodată, a fost remarcat faptul că, deși membrii Comisiei reprezintă diferite fracțiuni parlamentare, aceștia împărtășesc o viziune comună privind necesitatea utilizării eficiente și transparente a banilor și a patrimoniului public.

La rândul său, demnitară Laima Liucija Andrikienė, membră a Curții de Conturi Europene, a menționat că instituția pe care o reprezintă este o autoritate publică independentă, cu misiunea de a realiza auditul extern al Uniunii Europene.

În cadrul întrevederii, a fost exprimată aprecierea pentru sprijinul financiar acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, fiind evidențiat impactul pozitiv al acestuia asupra procesului de reforme. Totodată, s-a subliniat necesitatea consolidării capacității administrative de absorbție a fondurilor europene.

Oficialii au abordat și alte subiecte de actualitate, printre care situația economică din țară, securitatea energetică, contextul regional de securitate, precum și prioritățile de reformă asumate de țara noastră în parcursul său european.

16.06.2025 Întrevederea președintei Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, cu membra Curții de Conturi Europene, Laima Liucija Andrikiene

Comisia de control al finanțelor publice

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...