Practicile comerciale neloiale vor fi interzise prin lege

Chișinău, 13 iulie 2022 – Micii producători și Întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM) vor fi protejați prin lege contra practicilor comerciale neloiale. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, astăzi, raportul asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la comerțul interior, Legii concurenței și Codului contravențional, pentru prima lectură. Proiectul are drept obiectiv protejarea micilor producători de clauze abuzive, precum și facilitarea accesului acestora la plasarea producției în rețelele comerciale din toată țara.

Practicile comerciale neloiale apar frecvent în lanțul de aprovizionare cu alimente și pot fi dăunătoare, în principal, întreprinzătorilor mici, cum ar fi producătorii agricoli și ÎMM procesatoare de produse alimentare. Astfel, modificările propuse vin să faciliteze negocierile dintre furnizori de produse agricole și alimentare (producători, procesatori) și cumpărători (magazine) care oferă aceste produse consumatorului final. Consiliul Concurenței va fi învestit cu atribuții de stabilire, examinare, asigurare a aplicării interdicțiilor și sancționare a practicilor comerciale neloiale.

Inițiativa legislativă privind interzicerea practicilor comerciale neloiale a fost înaintată de Guvern și urmărește alinierea legislației naționale la standardele europene și internaționale. PROIECTUL va fi propus pentru dezbateri în plenul Legislativului, iar înainte de a fi supus votării în lectură finală vor urma consultări publice cu toți actorii relevanți, pe platforma comisiei parlamentare de specialitate.     

13.07.2022 Ședința Comisiei economie, buget și finanțe

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...