Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit în ședință
Chișinău, 22 noiembrie 2022 – Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a s-a întrunit, astăzi, în cadrul unei ședințe.
În cadrul reuniunii a fost aprobat Regulamentul Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, precum și organele de conducere. Platforma va avea un Consiliu de coordonare, iar președinta acestuia a fost aleasă deputata Doina Gherman, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană.
Deputatele au decis aderarea la campania globală ONU „16 zile de activism împotriva violenței de gen”, care se va desfășura în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, printr-un demers comun împotriva violenței obstetrice și ginecologice. După ședință, deputatele au participat la audierile publice asupra proiectului de lege care va permite femeilor să încaseze salarii sau alte plăți din munca prestată pe perioada concediului de maternitate cu păstrarea indemnizației. Proiectul a fost elaborat de Platforma Femeilor Deputate, în urma solicitărilor femeilor din țară.
Platforma Femeilor Deputate din legislatura a XI-a a fost lansată la 17 iunie anul curent. Aceasta reprezintă un nou cadru de cooperare și dialog intra-instituțional care abilitează femeile deputate din Republica Moldova, aparținând atât majorității, cât și opoziției parlamentare, să găsească un numitor comun pentru consolidarea și promovarea drepturilor femeilor în țară. Platforma Femeilor Deputate este susținută de PNUD, UNFPA, UN Women și UNICEF Moldova.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
