PDM nu a votat Declarația privind uzurparea CC. Pavel Filip: Îmi pare rău pentru oameni care au ajuns la cheremul a doi politicieni iresponsabili, care nu știu să construiască, ci doar să distrugă

Chișinău, 23 aprilie 2021 – Fracțiunea PDM nu a votat Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale. Președintele PDM, Pavel Filip, a declarat de la tribuna Parlamentului că în prezent cetățenii R. Moldova asistă la o luptă interminabilă între doi politicieni.

Dacă săptămâna trecută partida e câștigată de Maia Sandu, care și-a obținut mult așteptatele anticipate, săptămâna aceasta își ia revanșa Igor Dodon. De aici și această declarație privind uzurparea.

„În loc să vorbim despre vaccin, economie, securitate națională și siguranță fizică, discutăm, aici în Parlament și în studiourile tv, despre ce a mai zis Igor Dodon sau despre ce a mai făcut Maia Sandu. Când vă convine, criticați Curtea Constituțională și iată o acuzați de uzurpare, când nu vă convine – alergați la curte ca să întrebați despre fiecare pas pe care îl faceți”, a spus Pavel Filip.

În opinia liderului democrat, în sfârșit, recent cei doi politicieni au căzut de acord: ambii vor anticipate. Doar că unii vor prezidențiale, iar alții vor parlamentare. Între timp, în Moldova oamenii sunt răpiți ziua în amiaza mare, oamenii de afaceri – atacați cu grenade, iar la frontieră vecinii își mobilizează forțele armate. Unii dintre cetățenii noștri se duc să se vaccineze în România, alții fac la fel în Rusia.

„Ce fel de stat e acela care nu-și poate proteja cetățenii? Ce spun bieții oameni care azi au mai îngropat pe cineva? Cât de mult îi interesează oare aceste lupte politice între 2 politicieni iresponsabili și aroganți care se gândesc doar la propriul interes. Îmi pare sincer rău pentru țară, pentru oameni, că au ajuns la cheremul acestor doi iresponsabili, care nu știu să construiască, ci doar să distrugă”, a conchis liderul democrat. 

Fracțiunea parlamentară PDM

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More