PAS sesizează Curtea Constituțională: Plățile colectate de Termoelectrica de la cetățenii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire sunt ilegale

Fracțiunea PAS va depune astăzi o sesizare la Curtea Constituțională referitor la plățile nejustificate pe care le percepe Termoelectrica de la cetățenii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire, despre aceasta a anunțat azi, într-un briefing de presă, vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun. Mai mult, vicepreședintele PAS consideră că aceste prevederi sunt neconstituționale și încalcă dreptul de proprietate, principiile legalității, egalității, pieței libere și a concurenței loiale, garantate de mai multe articole din Constituție, iar Guvernul nu a avut dreptul să aprobe o asemenea HG, în condițiile când nu există o lege care să-i permită acest lucru.

În context, deputatul a criticat Hotărârea de Guvern 707 din 2011 prin care Guvernul, în detrimentul intereselor cetățenilor, protejează interesele întreprinderii de stat „Termoelectricaˮ și a menționat: „Oamenii din dorința de a economisi niște bani au ales pe parcursul anilor să se deconecteze de la încălzirea centralizată, care costă foarte scump, și să -și reducă cheltuielile în sezonul rece – încălzindu-se autonom. Acest lucru este de înțeles în condițiile pensiilor și salariilor noastre foarte mici. Costurile pentru încălzire afectează foarte mult bugetul familiei și de aceea mulți oameni au ales să se încălzească de sine stătător.

Guvernul însă a stabilit prin hotărârea de guvern 707 din 2011 să-i penalizeze pe acești oameni și să protejeze interesele întreprinderii de stat la acea etapă „Termocomˮ, iar astăzi „Termoelectricaˮ. Prevederile adoptate atunci stipulau că chiar dacă ai refuzat să beneficiezi de încălzire centralizată oricum vei achita 20% din costul încălzirii apartamentului. Cu alte cuvinte, tu ai renunțat la un serviciu, dar oricum Guvernul a decis să te oblige să achiți pentru acesta pentru a proteja veniturile întreprinderii de stat și a descuraja deconectările. Astăzi, conform statisticii oficiale sunt 33 571 de apartamente debranșate de la sistemul centralizat de încălzire la nivel național, cetățenii achitând în sezonul de încălzire 2019-2020 circa 22 de milioane de lei pentru un serviciu la care au refuzat. Din 2011 până astăzi Termoelectrica a încasat mai mult de 250 de milioane de lei de la cetățeniˮ

Totodată, deputatul consideră că Guvernul de atunci, în loc să caute soluții pentru a reduce costul încălzirii centralizate, a decis să impună arbitrar o taxă pentru ca să nu mai fie rentabil să te deconectezi, iar cei care s-au deconectat să continue să plătească Termoelectricii.

În același timp, parlamentarul denunță caracterul arbitrar al acestei decizii argumentând: „În 2016, înainte de alegeri, această taxă a fost redusă de la 20% la 10%, ceea ce încă o dată a demonstrat caracterul arbitrar al acesteia. Justificarea formală este că prin apartamentele oamenilor oricum trece o țeavă centrală care le încălzește și care nu poate fi deconectată. Această justificare nu ține pentru că nu întotdeauna există o asemenea țeavă, nu-i clar în baza la ce s-a stabilit costul de 20%, ulterior de 10% pentru acest volum de energie, mai mult ca atât lumea termoizolează această țeavă dacă ea există ca să reducă pierderile de energie etc.ˮ

Deputatul a mai subliniat că această plată în mod evident favorizează o întreprindere de stat, contrar principiului liberei concurențe, lovind în toate companiile care prestează servicii de instalare a încălzirii autonome. Și a precizat că de data aceasta vor fi contestate nu doar prevederile Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale, dar și anumite prevederi din Legea cu privire la energia termică și promovarea cogenerării.

În concluzie vicepreședintele PAS și-a exprimat speranța că actualul complet al Curții, spre deosebire de cel din 2011, care a ales să nu se expună pe fondul cauzei invocând că a fost contestată doar HG nu și anumite prevederi dintr-o lege, va admite sesizarea și va constata neconstituționalitatea acestor plăți arbitrare.

„De data această contestăm nu doar prevederile Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale dar și anumite prevederi din Legea cu privire la energia termică și promovarea cogenerării. Sperăm că acest complet al Curții va admite sesizarea și va constata neconstituționalitatea acestor plăți arbitrareˮ, a conchis deputatul.

Fracțiunea PAS

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More