PAS către Ministerul Sănătății: Opriți schemele și gestionarea proastă a stocurilor de insulină. Nu vă jucați cu viața oamenilor și banii statului

Chșinău, 21 mai 2021 – PAS cere Ministerului Sănătății să intervină de urgență și să asigure o bună gestionare a stocurilor de insulină astfel încât să excludă situațiile când pacienților li se eliberează insulină expirată. Despre aceasta a anunțat azi, într-o conferință de presă, vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun. Asta după ce, mai mulți cetățeni care suferă de diabet zaharat s-au adresat deputatului.

„În Republica Moldova sunt circa 120 de mii de persoane cu diabet zaharat dintre care 18 000  sunt tratați cu insulina, iar calitatea vieții lor suferă direct de interesele financiare din acest sistem. Un sistem care în loc să pună accent pe interesul pacienților urmărește îmbogățirea factorilor de decizie conectați la tot ceea ce înseamnă aprovizionarea cu insulină și dispozitive medicale pentru diabetici.

În acest context, vreau să vă prezint câteva exemple de mesaje ale pacienților: «Bună ziua! Am așa o întrebare, astăzi am fost la policlinica Buiucani după insulină și mi-au spus că Novorapid nu mai este și nici nu va mai fi. Ele mi-au zis ca medicul să-mi dea altă rețetă cu alt tip de insulină»; «Mie azi îmi dădeau Novorapid cu termenul până în iunie cică să epuizeze stocul și nu se știe când o să fie cu termenul mai mare. Am refuzat.»; «Bună ziua eu am insulină ce este cu termen mai 2021, mi-a spus farmacista că a fost informată că mai este valabilă încă 3 luni după expirare»ˮ, a subliniat deputatul.

Mai mult, deputatul este convins că pacienții sunt puși în situația să folosească insulină expirată pentru că, din cauza schemelor și a intereselor, dar și din lipsă de dorință și capacitate de a estima necesitățile reale de insulină, se cumpără mai mult decât este nevoie – ceea ce duce la irosirea banilor publici și la situația când oamenii primesc insulină expirată.

Astfel, deputatul acuză o problemă sistemică din care statul pierde bani. În absența unui sistem de evidență a stocurilor și fără un registru centralizat al pacienților, „erorile” de estimare a necesităților au loc cu regularitate în cadrul fiecărei licitații.

„Cel mai elocvent exemplu la tot ceea ce înseamnă scheme și gestionare proastă a situației cu aprovizionarea cu insulină este cazul de rezonanță cu insulina Strim. În cadrul licitației din 2018 s-a achiziționat insulină în sumă de 28 de milioane de lei. În martie 2021 termenul de valabilitate pentru această insulină a expirat. Vorbim de pierderi de milioane de lei. Dosarele penale care au fost deschise așa și trenează fără niciun fel de rezultat.

Și în 2019 s-a procurat prea multă insulina care expiră la 1 iunie. Conform datelor oferite de către Centru pentru Achiziții în Sănătate stocurile de insulină Novorapid și Humalog, la data de 19 februarie 2021, constituiau 600.000 de lei. Ținând cont de tendința de utilizare și inclusiv de costurile de distrugere a stocurilor nefolosite – vom arunca în vânt sute de mii de leiˮ, a punctat deputatul.

În concluzie, Dan Perciun a subliniat că este foarte important ca, după alegerile anticipate, să se depună toate eforturile pentru a se trece la sistemul de asigurare a diabeticilor cu insulină și dispozitive medicale prin compensare și nu prin achiziții centralizate.

Fracțiunea parlamentară PAS, Blocul ACUM

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...