Parlamentul urmează să majoreze numărul de membri ai Biroului permanent

Chișinău, 5 august 2021 – Va fi majorat numărul de membri ai Biroului permanent al Parlamentului cu un deputat. Constantin Starîș din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor urmează să fie  inclus în componența acestuia. 

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, cu votul unanim al membrilor săi, raportul la un proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului privind componența numerică și nominală a Biroului permanent al Parlamentului.

Astfel, în legislatura a XI-a, componența numerică a Biroului permanent va constitui 13 membri.

Din el fac parte, din oficiu, Președintele Parlamentului Igor Grosu,  vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea.

Din partea Fracțiunii PAS din Biroul permanent fac parte Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea, Dan Perciun; Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – Vasile Bolea, Corneliu Furculiță și Constantin Starîș; Fracțiunii Partidului ”Șor” – Denis Ulanov.  

Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al Legislativului și se formează, ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...