Parlamentul s-a întrunit în ședința de constituire

Chișinău 26 iulie 2021 – A început ședința de constituire a Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XI-a. La ședință sunt prezenți 91 de deputați din cei 101 aleși în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Şedinţa este prezidată de cel mai în vârstă deputat. Decanul de vârstă, ca și în legislatura anterioară, este deputatul Eduard Smirnov, născut pe 17 septembrie 1939.

La intrarea în clădire și în sala de ședințe plenare, deputații au fost întâmpinați de Garda de Onoare a Armatei Naționale, iar Imnul de Stat a fost intonat de Orchestra Prezidențială.

La procedura de înregistrare, tuturor deputaților le-au fost distribuite kituri cu informații relevante în vederea inițierii în activitatea parlamentară și date de contact ale subdiviziunilor distincte ale Secretariatului Parlamentului.

La prima ședință, Președintele Curții Constituționale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului de legislatura a XI-a şi validarea mandatelor deputaților aleși. Președintele Republicii Moldova va adresa un mesaj parlamentarilor noii Legislaturi.

De asemenea, la ședință participă reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.

În calitate de invitați speciali, sunt prezenți tinerii laureați ai concursului de eseuri ”Activitatea unui deputat în 101 de cuvinte”, care s-a desfășurat în contextul aniversării a 30 de ani ai Legislativului.

După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului.

În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcționează în baza propriului regulament.

Parlamentul se consideră legal constituit din ziua primei ședințe a legislaturii.

26.07.2021 Ședința de constituire a Parlamentului Republicii Moldova de Legislatura a XI-a

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More