Parlamentul urmează să aprobe organizarea unei comunități terapeutice în penitenciare pentru condamnații cu istoric de consum de droguri

Chișinău, 27 ianuarie 2021 – În penitenciarele din țară vor putea fi organizate comunități terapeutice pentru condamnații cu istoric de consum de droguri şi de alte substanțe psihotrope. Comisia drepturile omului și relații interetnice, cu votul majorității deputaților prezenți la ședință, a aprobat coraportul proiectului de modificare a Codului de executare.

Potrivit documentului, în cadrul comunităţii terapeutice condamnații din diferite tipuri de penitenciare vor putea desfășura activități terapeutice în comun și vor putea fi plasați în același sector cu condiția că în celula de deținere vor fi respectate condiţiile de detenție pentru tipul de penitenciar stabilit. Totodată, condamnații aflați în regim inițial în penitenciar de tip închis nu vor putea desfășura activități terapeutice. 

Comunitatea terapeutică reprezintă un spaţiu în incinta instituţiei penitenciare, în care este aplicat un complex de metode de tratament, folosite pentru impulsionarea participării condamnatului în propriul proces de recuperare şi însuşire a unui mod corect de viaţă. Modalitatea de organizare şi funcționare a comunităților terapeutice în instituțiile penitenciare va fi aprobată prin ordinul directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

”Prezenta inițiativă va contribui la crearea premiselor de multiplicare a modelului de comunitate terapeutică instituită în Penitenciarul nr.9 – Pruncul și în alte instituții penitenciare din țară, deoarece, conform rezultatelor activității comunității respective, această formă organizațională răspunde cel mai bine nevoilor beneficiarilor”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Potrivit datelor statistice ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe parcursul anului trecut, 457 de persoane deținute în cadrul instituțiilor penitenciare erau luate în evidență medicală pentru consum de droguri. La începutul anului curent, circa 781 de persoane erau deținute pentru infracțiuni privind circulația substanțelor narcotice.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției în comun cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor.  

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More