Parlamentul a primit cete de colindători
Chișinău, 28 decembrie 2021 – Colinde de Crăciun au răsunat, astăzi, în incinta Parlamentului. Câteva cete de colindători au venit să vestească Nașterea Domnului.
Aceștia au fost întâmpinați, la bradul instituției, de către deputați, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița și funcționari.
Îmbrăcați în costume populare, membrii ansamblului folcloric „OPINCUȚA” din orașul Rezina au interpretat colinde tradiționale și au adus gazdei urări de bine și prosperitate.
Corul academic „BELCANTO” al școlii de arte pentru copii „Eugen Coca” din municipiul Soroca a creat o atmosferă feerică, bucurându-se de admirația celor prezenți.
Magia sărbătorilor de iarnă a fost creată și de prestația a două tinere artiste, Ruxanda COVALSCHI, elevă a Liceului Teoretic ”Gheorghe Asachi” din capitală și Victoria LUNGA din orașul Lipcani, raionul Briceni. Tinerele sunt deținătoare ale locului I, categoria maturi și, respectiv, categoria copii, a Concursului de colinde și urături, ediția I și II.
În dar, colindătorii au primit colaci și cadouri simbolice.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova