Parlamentul a aprobat proiectul de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte

Chișinău, 23 aprilie 2021 – Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de joi, proiectul de lege pentru modificarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

Modificările presupun actualizarea și racordarea legislației în domeniu la necesitățile reale actuale. În special, proiectul vine să ajusteze lista beneficiarilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu.

În nota informativă la proiect se argumentează că inițiativa legislativă privind lista deținătorilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu se înscrie în contextul exigențelor, dar și a noilor realități politice și de mobilitate, apărute odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE și cu multe alte țări ale lumii.

”Nu numărul cât mai mare al deținătorilor de pașapoarte diplomatice ne aduce reprezentare, imagine pozitivă și credibilitate pe plan internațional, ci reușită politicilor interne care-și au o continuare firească și în politica externă”, se menționează în nota informativă la proiect.

Modificările mai prevăd excluderea cuvântului ”exclusiv” din articolul 3 al legii, potrivit căruia paşaportul diplomatic este actul de identitate eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene persoanelor care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova…”

Autorul PROIECTULUI este deputatul Fracțiunii ACUM Platforma DA, Iurie Reniță.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More