OTIP Leova a organizat o întâlnire a deputatului Radu Marian cu elevii Liceului ”Constantin Spătaru”

Chișinău, 25 februarie 2021 – Rolul tinerilor în procesul de luare a deciziilor  la nivel local și central, al societății civile în dezvoltarea unei țări democratice a fost subiectul abordat de către deputatul Radu Marian, în discuție cu elevii clasei a XII-a din Liceul Teoretic ”Constantin Spătaru” din orașul Leova.

Întâlnirea a fost facilitată de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) Leova, fiind prilejuită de Ziua mondiala a Organizațiilor Neguvernamentale, marcată la inițiativa ONU pe 27 februarie.

Oficialul a ținut să menționeze parcursul activităților de până la obținerea statutului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, precum și implicarea sa în acțiunile de voluntariat, care i-au permis să obțină o bursă de studii în Statele Unite ale Americii.

”Voluntariatul mi-a oferit posibilitatea de a mă implica activ în cadrul mai multor procese de luare a deciziilor în diverse domenii. Consider că acesta este un pas important întru dezvoltarea personală, iar contribuția tinerilor și a societății civile joacă un rol important în dezvoltarea unei societăți democratice”, a menționat deputatul Radu Marian. 

În cadrul panelului de întrebări și răspunsuri tinerii și-au exprimat dorința de a-și continua studiile în Republica Moldova, or, rolul tinerii generații este de a asigura implementarea noilor viziuni, în special din domeniul IT. Potrivit deputatului Radu Marian, noile tehnologii constituie o cheie de succes pentru tinerii de astăzi, meniți să aducă schimbarea în țară.

Elevii au subliniat că își văd viitorul în Republica Moldova, totuși, însă, este nevoie de susținerea autorităților întru crearea condițiilor favorabile pentru studii. Aceștia își doresc mai multe ore suplimentare, chiar din liceu, în special pe filiera educației antreprenoriale.

24.02.2021 Întrevederea deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Radu Marian, cu elevii clasei a XII-a din cadrul Liceului Teoretic "Constantin Spătaru " din orașul Leova -  ”Rolul tinerilor în procesul de luare a deciziilor  la nivel local și centr

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More