Noțiunea de ”bullying” va fi introdusă în Codul Educației

Chișinău, 9 decembrie 2021 – Noțiunea de ”bullying” va fi reglementată în legislația Republicii Moldova. În cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege a fost aprobat, în prima lectură, cu votul a 61 de deputați.

Astfel, prin modificările propuse la Codul Educației, fenomenul de bullying va fi reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică, care are drept rezultat crearea unei situații de intimidare.

”Este datoria noastră, ca adulți responsabili, să-i apărăm și să-i protejăm pe copiii noștri prin educație și prin exemple pozitive. De aceea, legea antibullying trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnității tuturor copiilor din țara noastră”, a declarat unul dintre autorii proiectului, deputata Fracțiunii ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Angela Munteanu-Pojoga.

Documentul stipulează că, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, autoritățile responsabile vor elabora normele metodologice pentru aplicarea Legii și vor propune practici de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, 86,8% dintre elevii claselor a VI-a – a XII-a sunt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în instituțiile de învățământ din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying.

09.12.2021 – Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...