NECROLOG Tudor DELIU
Parlamentul Republicii Moldova deplânge trecerea în neființă a fostului deputat Tudor Deliu. A lăsat urme de bun profesionist în activitatea parlamentară, dăruindu-și toată priceperea pentru promovarea interesului public la îmbunătățirea legislației și la aplicarea corectă a legii. Veteran al războiului de pe Nistru, Tudor Deliu era un patriot al neamului și un luptător pentru viitorul european al țării noastre. În calitate de conferențiar universitar, primar sau politician, a fost alături de oameni, cu profesionalism, înțelepciune și responsabilitate, cu multă dedicație și aplecare pentru soluționarea problemelor acestora.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, corpul de deputați și de funcționari transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor, colegilor și discipolilor.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i fie amintirea luminoasă.