Mesaje de felicitare cu ocazia Sărbătorii Naționale a Regatului Țărilor de Jos – Ziua Regelui

Chișinău, 27 aprilie 2021 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a adresat Președintelui Senatului și  Președintelui Camerei Reprezentanților ale Parlamentului Regatului Țărilor de Jos mesaje de felicitare cu ocazia Sărbătorii Naționale a acestei țări — Ziua Regelui.

În mesajul transmis Președintelui Senatului Regatului Țărilor de Jos, Jan Anthonie Bruijn, se menționează:

”Excelență,

În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, Vă adresez sincere felicitări și urări de mult succes cu ocazia Sărbătorii Naționale — Ziua Regelui.

Îmi exprim încrederea că Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos vor continua  să depună eforturi comune pentru a menține un dialog deschis și constructiv, bazat pe înțelegere reciprocă, consolidând legăturile politice, economice și culturale dintre statele noastre.

Adresând urări de pace și prosperitate poporului olandez, rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații”.

În mesajul transmis Președintelui Camerei Reprezentanților a Parlamentului Regatului Țărilor de Jos, Vera Bergkamp, se arată:

”Excelență,

În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, Vă adresez sincere felicitări și urări de mult succes cu ocazia Sărbătorii Naționale — Ziua Regelui, iar poporului olandez îi doresc prosperitate și bunăstare.

Folosesc această ocazie pentru a reînnoi disponibilitatea noastră de a consolida și aprofunda relațiile de prietenie și de cooperare existente între ambele state, inclusiv la nivelul forurilor legislative.

Adresând cordiale felicitări cu ocazia Sărbătorii Naționale a țării Dumneavoastră, rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații”.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More