Membrii comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României se vor convoca în ședință comună

Chișinău, 19 ianuarie 2023 – Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova se vor convoca în ședință comună cu membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României. Evenimentul va avea loc în perioada 19 – 22 ianuarie, în județul Argeș.

Ședința comună este organizată  ca răspuns la întrevederile pe care membrii comisiilor le-au avut la Chișinău și la Iași, în continuarea dialogului politic parlamentar inițiat în anul 2022. La discuții vor participa și profesioniști din mediul juridic.

În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte care se referă la reformele în domeniul justiției: implementarea în plan legislativ a recomandărilor organismelor europene și identificarea unor instrumente privind instruirea magistraților.

De asemenea, participanții vor discuta despre perspectivele de a transforma justiția într-un serviciu public și predictibil pentru mediul de afaceri. Agenda ședinței mai include și subiecte privind educația juridică în școli și compatibilizarea profesiilor juridice din România și Republica Moldova.

Totodată, membrii comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României vor conveni asupra creării unor grupuri de lucru și inițiative comune în domeniul juridic.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...