Mecanismul de examinare a investițiilor în domenii de importanță pentru securitatea statului ar putea fi reglementat prin lege

Chișinău, 28 octombrie 2021 – Deputații au votat astăzi, în prima lectură, proiectul privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

DOCUMENTUL stabilește condițiile de efectuare a investițiilor în domenii de importanță pentru securitatea statului, dar și mecanismele de supraveghere a acestor activități investiționale.

Proiectul definește domeniile de importanță strategică pentru securitatea statului. Între acestea sunt furnizarea de servicii de comunicații, administrarea registrelor publice ale statului, gestionarea deșeurilor radioactive, activități de asigurare a securității aviatice, mass-media și serviciile audiovizuale, efectuarea lucrărilor cu impact asupra proceselor și fenomenelor hidrometeorologice și geofizice, etc.

Totodată, persoanele fizice și juridice, inclusiv cele străine, care sunt controlate direct sau indirect de guvernul unui alt stat, cele care  au fost implicate în activități de spălare a banilor sau finanțare a terorismului,  cele asupra cărora exista un risc justificat că ar putea desfășura activități ilegale,  care au fost condamnate pentru acte de corupție sau sunt sub urmărire penală, etc. nu vor putea realiza investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului.

Proiectul stabilește și  competențele Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță pentru securitatea statului, care este un organ colegial al Guvernului.  

Potrivit autorilor, care sunt un grup de deputați ai Fracțiunii ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, scopul acestui proiect este de a proteja și spori investițiile realizate  în domenii de importanță pentru securitatea statului.

Proiectul a fost susținut cu votul a 54 de deputați și urmează a fi votat în lectură finală.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...